Îngeri Păzitori

ACADEMIA ANGELICSIGN

Am scris special despre ei, deoarece este foarte important să știm cine este imediat lângă noi și de ce.

Atunci când venim pe lume, indiferent de religia pe care o avem, toți avem îngeri păzitori, fără nicio excepție. Ei sunt creații divine care ne ajută în evoluție.

Putem avea mai mulți îngeri păzitori, nu doar unul singur, și îi avem alături de noi până când plecăm din această viață. Ei stau necondiționat lângă noi, sunt prietenii noștri invizibili care ne pot ajuta mai mult decât orice ființă omenească. Bineînțeles că Divinitatea ne aude rugăciunile împreună cu celelalte forțe cerești, dar îngerii au fost creați cu scopul de a ne oferi ajutor imediat, în orice privință aliniată la Voia Divină. Astfel, ei nu ne vor ajuta să facem rău cuiva.

Poți avea în minte faptul că tu ești prea păcătos, că ai greșit mult, că ai făcut mult rău și că, din aceste motive, Divinitatea nu te ajută, deci nici nu ar avea rost să ceri ajutor. Ei bine, în această situație te înșeli. Îngerii tăi păzitori vor face tot ce le este lor cu putință ca rugăciunile tale să primească răspuns, pentru că ei vor să comunice cu tine și să te conducă pe calea potrivită ție. Și, pentru asta, niciodată nu este prea târziu. Ei nu te judecă, nu consideră că o rugăminte a ta poate fi puerilă; îți sar imediat în ajutor. Important este să le ceri să te ajute în problema respectivă, folosind cuvintele tale; nu este nevoie de o rugăciune specială. Nu uita că te adresezi unor prieteni.

Înainte să te reîncarnezi, tu îți creezi un plan împreună cu călăuzele tale spirituale; îngerii tăi știu de acest plan. Însă, când intri în materie, la naștere, uiți tot. Pe parcursul vieții, îngerii păzitori care știu exact ce ți-ai propus tu, te călăuzesc, pentru ca tu să rămâi pe direcția pe care ai stabilit-o. Ei te pot sfătui ce să faci, însă doar tu decizi dacă vrei să și urmezi ceea ce îți sugerează ei. De multe ori te poți bloca în anumite situații și atunci, la cererea ta, îngerii intervin și îți eliberează calea. E de ajuns să spui: “Îngeri, vă rog să mă ajutați!”

Am trăit experiențe extraordinare, cunoscând oameni care vorbeau despre problemele lor sau despre faptul că simțeau să trebuie să facă o schimbare, dar nu știau ce anume trebuie să schimbe. În acele momente, le simțeam îngerii în apropiere, vorbind toți în același timp și cerându-mi : “ajută-ne să ajungem la ea, ajut-o să comunice cu noi, vrem să o ajutăm, te rugăm spune-i asta și asta..” Sunt impresionanți prin dorința lor de a te scoate din probleme, de a te călăuzi, prin iubirea pe care ți-o poartă, total dezinteresat. Ei nu au niciun obiectiv în afară de a te vedea fericit. Își doresc cu toții să fie lângă tine, să știi de existența lor și despre cum să le ceri ajutorul. De aceea le acord o importanță aparte, pentru că ei reprezintă calea cea mai ușoară spre Divinitate, călăuza ta în fața problemelor imediate, pe drumul vieții. Ei intervin direct –  fără să le ceri ajutorul  – doar atunci când viața ta este în primejdie și nu este timpul că tu să pleci din această lume. Atunci tu “scapi ca prin minune” sau auzi expresia: “a avut zile de la Dumnezeu”. Doar în această situație, a pericolului imediat, ei nu mai țin cont de liberul tău arbitru.

Am postat pe website (vezi “Comunicare Divină”) câteva reguli de bază despre cum să comunici cu îngerii tăi și cu celelalte conștiințe divine. Când vei încerca să îți cunoști îngerii păzitori, vei avea surpriza plăcută să întâlnești și alte creații angelice care îți stau alături, pentru a te ajuta în ceea ce ai de făcut.

Când nu știi cui să te rogi, îndreaptă-te spre îngerii tăi păzitori. Însă, în final, să mulțumești Divinității, pentru că de acolo își primesc ei Sfințenia, Lumina și Energia pentru a te ajuta pe tine.

Oriunde ai fi, orice ai face, oricând, nu uita de prietenii tăi invizibili pe care i-ai primit pentru a fi ajutat în tot ce ai tu nevoie în această viață. Cere-le ajutorul și bucură-te de ceea ce primești. Niciodată nu îi deranjezi. Ei sunt foarte bucuroși că au ceva de făcut pentru tine, oricând, cu orice (chiar și când vrei să îți cumperi ceva și ai nevoie de un sfat). Ajutorul lor nu are limite.

Eu comunic în fiecare zi cu îngerii mei. Le pronunț numele, le spun ce intenționez să fac în acea zi și îi rog să mă ajute, în așa fel încât dorințele mele să devină realitate. Când am un conflict cu cineva, îi chem pe îngerii mei dar îi rog și pe îngerii acelei persoane să ne ajute pe amândoi să fim armoniosi și luminoși. Când plec la un drum, îi rog pe îngerași să meargă ei înainte și să îmi netezească drumul, să înlăture diferitele probleme ce se pot ivi. Când nu mă pot decide asupra unei situații, îi rog pe ei să îmi arate cumva cum e mai bine. Și atunci apar oportunități care mă conduc spre rezolvarea problemelor sau mă călăuzesc intuitiv să procedez într-un anumit fel. De multe ori realizez că mă frământă niște probleme, dar am uitat să le cer ajutorul. Îi rog să mă ajute și în scurt timp văd rezultatele rugăciunii mele.

Cea mai mare bucurie pe care o am este atunci când o persoană care a venit cu diferite frământări, neclarități, pleacă fericită după ce a aflat opinia îngerașilor săi. Ei se bucură că au reușit să îi transmită niște sfaturi și sunt încrezători că vor fi solicitați și în alte ocazii, pentru ajutor imediat. De multe ori persoana respectivă află și numele lor și, de fiecare dată după aceea, revine și îmi povestește ce experiențe frumoase a avut cu ei. Puteți simți bucuria lor, ca pe o liniște sufletească deosebită sau ca pe o stare de bucurie extraodinară pe care nu o puteți explica.

Voi aborda și un subiect cu care m-am întâlnit destul de des în conversațiile cu clienții mei. De mult ori am primit următoarea întrebare: “îngerii văd tot ce fac?…absolut tot?” Bineînțeles că fiecare om are nevoie de un spațiu “personal” și sunt situații în care unii oameni evita să dezvolte o comunicare strânsă cu îngerii din cauza faptului că ar putea să își piardă această intimitate. Îngerii te percep că lumină, ca energie, nu ca un trup. Cuvintele, faptele, gândurile, sentimentele și dorințele tale creează energii și culori pe care ei le decodează imediat.

Bucură-te de acești prieteni minunați, miraculoși, divini, pe care îi ai! Cere-le ajutorul și vei permite miracolelor să intre în viața ta!

 

Mai multe informații despre acest subiect găsiți mai jos, deși eu recomand urmărirea, în ordine, a tuturor emisiunilor Design Perfect | Spiritualitate aplicată:

ACADEMIA ANGELICSIGN
Close Zoom
Context Menu is disabled by theme settings.